Ora 25….

Seara se lasa peste oras,peste mine.Intunericul se refugiaza in mintea mea si incepe  sa-mi gadile visele abia nascute.Soarele a apus si el.Bucuria mea nebanuita a adormit pe norul de speranta ,ce pluteste deasupra mea.Am ramas doar eu,scrisul si intunericul.Ma simt precum un cuvant ce tocmai a fost despartit in silabe.Fiecare particica din el  a fost aruncata cu o sonoritate  agresiva in linistea ce ma inconjoara si care, a inceput   sa urle.”Nu trebuie sa te gandesti la nimic,acum”,a venit pana la mine,calare pe un gand,acest indemn.

Sufletul isi cauta disperat continuitatea in delirul mintii.Patul procustian ma cheama la el.Nu stie cum sa ma faca ,sa cad mai repede in mrejele lui si apoi sa-mi masoare iluziile cu ruleta.Cele care tind sa cada din pat,depasind orice limita,vrand sa le omoare.Perna e si ea prezenta  la tot acest spectacol.Isi intinde bratele ,vrand sa ma cuprinda la pieptul sau.Ochii se inchid incet,unul pe altul.Isi pun si caciulitele de somn.Au renuntat sa fie martorii decapitarii visurilor.Frigul,un musafir neinvitat,ia parte la tragedia mea.Noaptea predispune la exagerari.Hotarele fiintei sunt usor depasite.Cea ce se aproprie de bataia inimii e atat de departe de trupul amagit de somn.Acum sunt eu insumi,alta insa,un eu nebanuit.În corpul meu e prezent un alt “eu” care-mi controlează fiecare mişcare, fiecare cuvânt, şoaptă. Îmi controlează  fiecare simţ. Dar port stigmatul dorintei in frunte.Durerea se stinge precum un chibrit .Visele mele s-au impreunat cu eternitatea .Asa as vrea sa mi se impreuneze si degetele mele cu ale lui.Pasesc desculta printre cioburile de amintire.Bun venit in lumea mea ascunsa!Este doar ora 25.Efemeritatea ni s-a daruit , iar noi am inmultit-o de n-ori ,ca sa ne putem face de cap.Imi cumpar un bilet la concurs ce urmeaza sa se desfasoare  in fiinta mea.Sufletul si mintea se vor intrece la maraton.Dar asta este un alt subiect,despre care urmeaza sa vorbim mai tarziu.Este ora 25 si ceva.Secundele se pitesc una de alta, dupa cate o amagire.Gandurile se agata de mine ,precum niste ciulini.Am gasit bezna din lumina.Cu ea si umbra ta.O mangaia pe a mea.Nu este greu sa crezi ca tu esti eu.Haide,rupe din tine si intregeste-ma!N-am putut sa ma abtin.Si cu setea aia nebuna de el,am furat putin din imaginea lui franta,din cugetarile pustii.Crezi ca am gresit?Atunci vino sa iei ce este al tau.Haide ,vine sa te descoperim pe tine  in sertarul cu sentimente.Vino ,sa vedem daca ma poti pleca…….Aproape ora 26.Este cam mult pentru o singura zi,nu?Ma urc intr-un taxiu al mintii si ma aduce inapoi la trupul meu,care seamana cu o statuie.Respiratia s-a oprit de mult,inimii i-a fost apasat butonul “stop” iar tristetea a adormit iar in fata portii ,privirii mele.

Trezeste-te ,chip de lut!

Nu,nu vreau un raspuns mut.

Chiar nu-ti pasa de cea ce am fost noi odata?

Acum imi doresc,chiar si lacrima pe obraz,sa o vad cazuta.

vita de vie-visare

Advertisements

Intrebare pentru suflet:Ce vrei sa te faci cand vei fi mare?….

                                                        

Suflete,ti-ai pus vreodata aceasta intrebare?

“Oare ce vreu sa ma fac cand voi fi mare?”

Haide,nu mai ofta!

Vreau sa aud si dorinta ta!

…”As vrea sa fiu suflet pereche,

Sa stau noaptea de veghe;

Sa mi gasesc si cealalta jumatate.

Si sa demonstram ca se poate;

Ca intr-o singura zi,

Sa construim puzzelul iubirii.

Sa ne tinem de mana si sa ne facem culcus,

Pe buzele ce urmeaza,un sarut,a le fi smuls…”

…”As vrea sa fiu detectivul fericirii,

Sa caut alte cuvinte decat cele de zi cu zi

Sa fiu urmele de ruj,

Rapite de-o muscatura intr-un vartej.

O pasare ce-n jocul sau,

Prinde o picatura din dorul meu.

Si-o preface in praf de stele,

Pentru clipele grele….”

…’As vrea sa fiu un portret.

Sa nu am ce sa regret.

Un simplu firicel de iarba,

Ce te gadila in palma

Sti ce ar mai fi frumos?

Daca totul s-ar intoarce pe dos.

Emotiile ar putea sa fuga de realitate

Facandu-si loc in lumea celor necuvantate…”

…”As vrea sa fiu splendoarea unei bucurii,oglindite pe cer.

Sa pot inca,sa mai sper,

Ca nu am inceput sa delirez.

Ca atunci cand sunt cu el ,nu visez.

Si asa as vrea uneori,

Sa zbor deasupra unui nor

Iar cerul sa fie un element subsidiar,

Pentru ca noi doi,eu si el,sa traim plenar…”

…”As vrea sa fiu bratele ce simt nevoia de a strange,

Golul si de a-l frange.

Bataia inimii cu sincope.

Ce e asa numai cand il vede.

As vrea mintii sa-i dictez,

Fara sa retrogradez.

Sa nu cunosc chipul milei.

Si sa depasesc hotarele fiintei.

…”As vrea sa fiu o mica iluzie,de dragoste flamanda.

Sa ma hranesc din aluzie.

Sa pot fi cu cineva,

Care sa iubeasca in locul meu si pentru altcineva.

Sa am mii de nuuri in glas si dauri in privire.

Sa pot cere iertare .

….”As vrea sa fiu un simplu fulg .

Si sa aud inima batand ,doar in gand.

Dar mi-as dori sa fiu liber

Precum un inger.

Si cu aripile mele sa  gadil vantul,

Ce mi-e dator  cu zambetul…..”

the fray-look after you

Ora,granita surdo-muta….

Tic tac,tic tac,tic tac.Micul inamic e tot mai nerabdator.Cei trei detectivi si prietenii sai  loiali  ,sunt permanent in miscare.Dar pentru ce atata agitatie?Ce fac ei acolo?Intr-un zgomot,a venit  pana la urechea mea, raspunsul:cauta.Apoi,a venit  imediat si cealalta intrebare.Ce anume cauta?Secundarul pare sa fie detectivul ce  se ocupa cu cautarea  indiciilor. Se pare ca pana acum nu a gasit nimic.

Chiar si cu o lupa cu dioptrii mari,tot nu reuseste sa vada lucrurile care sunt  cu adevart importante.Pierdere de timp.Nu stiu ce ziceti voi,dar eu cred ca se invarte in cerc.Stiti ce am aflat?Ca face lucrul asta zi si noapte.Oare chiar nu oboseste?Cred ca este foarte dedicat meseriei lui.Sau,doar ,ii plac foarte mult cifrele si nu poate sta fara ele.Se plimba de colo,colo,de la una la alta.

Minutarul,celalalt detectiv si prietenul inamicului nostru,ceasul,este si el pe urmele secundarului.Nu prea se inteleg cei doi,de cand secundarul a adormit intr-o seara la cifra 12.Oupss!Asta ramane intre noi!

                                                                            Mai demult lucrau impreuna,acum fiecare este pe cont propriu.

Spre deosebire de secundar,minutarul este putin mai smecher .Vrand sa dovedeasca tuturor ca are studii superioare ,el incepe si numara din 5 in 5.Ii place sa faca lucrurile pe jumatate sau mai deloc.Si mai este si angajat cu norma intreaga.Stai cateodata si vezi ca nu vrea sa mai plece de la cate o “persoana pe care trebuie sa o interogheze”.Si de fiecare data cand il rog sa treaca la urmatoarea cifra,imi spune ca mai sta putin la cea din urma,nu cumva sa piarda vreun detaliu.Si nu stiu cum face de il gasesc mereu la cifra 6.Si mereu se scuza ,imi spune ca a fost retinut.Si ii sopteste incet la ureche,ca se intoarce mai tarziu,dupa program si o sa-i aduca o clipa in dar.Hmmm,si-mi mai spune ca 6 e la fel ca toate celelalte.Pentru mine ,e cel putin jumatatea lui 12.

Am ajuns si la orar.Este preferatul meu.Nu seamana cu niciunul.Stie sa numere din 60 in 60.El este inceputul si sfarsitul in acelasi timp.Si cum orice sfarsit este un nou inceput,s-ar parea ca lucrurile se repeta.Dar nu este deloc asa.Fiecare ora este diferita una  de cealalta,are ceva misterios,care te fascineaza.Viitorul nu-ti este cunoscut,asta facandu-ti viata mai palpitanta,fara voia ta.O ora aduce mereu ceva nou in viata ta.Si chiar daca noi incercam sa le planificam dupa placul nostru,tot ele fac ce vor.O ora te poate plimba in trecut.Tu doar trebuie sa inchizi ochii si sa deschizi albumul cu amintiri fotografiate.Tot ea te poate trimite in vis,langa el.Te poate lasa sa faci ce vrei tu.Mie imi place sa caut.Ce anume?Zambet,caldura ,dorinta,speranta,fericire.Dar cel mai des il caut pe el.Caut o zi mai frumoasa decat ieri,care sa fie mai frumoasa decat”maine”cea care a trecut.Caut raspunsuri in cutia cu”daca ai sti”,caut placerea in cutia cu”mi-ar placea sa”.La mine,in fiecare ora,inima se balbaie,sufletul ofteaza iar mintea ia notite.Ora  este o granita.O granita intre jumatate si intreg,poezie si cantec.Intre linistea unui cuvant si absurdul unei fapte,cea ce a fost si cea ce va urma ,intre lacrima si obraz.Este linia ce desparte un cautator de vise de realitate,chipul meu de ploaia rece,sentimentele ce au cazut peste trupul meu de sufletul singur.Palma ce se plimba prin parul meu,pana la inima,furtul unui zambet,primul zambet si primii fiori ai dragostei,simplitatea unui sarut si pleoapele tale,perna moale si somnul dulce.Sunt atat de multe lucruri  ce ma separa de”ceva ce ar putea sa fie ” si “a fost”.Prea multe.Prea multe lucruri care il impiedica pe medic sa-mi fac un transplant de rosu;mai este distanta dintre perechea mea de ochi si a ta.Dar prea putine motive sa renunt.Si voi trece granita , fara sa dau mita vamesului,timpul.In fata  stradaniei mele,ora se bucura de sudoarea fruntii si ma trateaza cu nepasare.Ca un surdo-mut ce nu este capabil sa preceapa sunetele durerii ,nici macar in poveste,nu poate da glas tacerii.De aceea se comporta asa,pentru ca,nu a auzit si nu va auzi niciodata  plansul dorului de el  si nici gandul ce vorbeste mereu .Ora,bolnava si incompleta va continua sa umple ceasul cu  tacerea ei ,in cautarea unui zgomot ce ii va reda pulsul normal.

dan balan-oriunde ai fi

Salveaza-ma de mine….

Am luat o foaie mototolita de iluzii si am inceput sa te desenez. 

Fantezia incepe si ea sa se zbata ,sa te coloreze pe tine 

Mai bine m-ai opri inainte sa visez!

Salveaza-ma de mine!

Creionul si-a inceput rolul perfid,

Acum e precum vantul ce se plimba printre ruine;

Si incearca sa le asambleze tacit

Salveaza-ma de mine!
Mintea,blestem al inimii suferinde,

Incepe sa-si caute al sau adevar de azi inainte.

Ia toate cuvintele aruncate pe foaie si le dezminte.

Salveaza-ma de mine!

Sunt egoul unei iubiri rastignite pe-o bucata de speranta,

Tot cea ce ti-ai putea dori pentru ziua de maine;

Sunt aroma cafelei de dimineata

Salveaza-ma de mine!

Demonul mintii s-a prins de mina de creion.

Deseneaza numai linii frante,

O poveste si o iubire omorand la unison

Salveaza-ma de mine!

Lasa-ma sa mi te imaginez!

Vreau s-o fac asa cum stiu eu mai bine.

Haide,lasa-ma putin sa evadez,dar apoi,

Salveaza ma de mine!

Lasa-ma sa-mi vars toata otrava;

Sa rup litere din cuvantul “dorintele”si sa te fac pe tine,

Chip de lut,adormit pe mana mea si daca vrei,mai apoi,

Salveaza-ma de mine!

Stai linistit,mi-au mai ramas si mie cateva litere.

Eu sunt inceputul fara sens iar tu esti ultimele doua litere inversate,ce se desprind din mine.

Iar acum ca ni se intalnesc chipurile,

Salveaza-ma de mine!

Tu esti el,

Cel pe care il astept mereu atunci cand soarele apune,

Cel pe care,mereu in gand il chem,

Salveaza-ma de mine!

Nu vreau sa te am ,tot,deodata si din inima rup o bucata;

S-o pun pe foaie,langa tine,

Inimile nostre sa fie mai aproape una de cealalta,dar totusi,

Salveaza-ma de mine!

 
 
 
 
 
 
 

 

Primavara incepe cu….

Si-a luat bagajele si a plecat.Iarna a fugit odata cu zilele din calendar.Am rupt o bucata din ea si am ascuns-o in mintea mea printre gandurile si amintirile fotografiate,pentru atunci cand va veni vara cu arsita sa.Dar ,de ce oare atata lasitate?A plecat fara macar sa-si ia ramas bun de la mine,de la noi.Eu,care am avut sufletul un ghetar , chip de lut ce il modela in mainile ei.Eu, care am lasat-o sa se joace cu visele mele.Eu care am lasat-o sa imi prinda fulgi de nea in parul meu.Oricum,nu stiu cine a suferit mai mult de frig.Ea,care a ajuns sa-mi cunoasca sufletul particica cu particica,sau eu,inima mea transforamandu-se in statuie de gheata slefuita de asteptarea lui.
Ieri,cand stateam pe-o bucata de vis,am primit intr-un plic de luna martie doi fulgi de nea si o scrisoare.Era de la prietena atator suflete de gheata,iarna.
“Iubita mea,fulg de nea,
M-a alungat primavara.
Si mi-am zis sa incerc
Sa-ti explic asta intr-o scrisoare.
Sa-ti spun asa ca pe-o poveste;
Chair daca stiu ca te doare,
Iarna nu mai este.
Intr-o zi nici prea mica nici prea mare,
Primavara, la o ceasca de liniste m-a invitat
Ea pe spatele unui porumbel a venit din departare;
Si mi l-a prezentat ca fiindu-i avocat.
Mi-a spus ca ma da in judecata
Pentru ca  i-am furat cateva  zile,
Si nu am lasat-o sa vada
Pe al sau si al ghioceilor,chipurile.
Si m-a amenintat  ca-mi  va lua,
Ghetarii si mi v-a topi.
Si apoi,ea,
Va face din decembrie,casa sa.
Asa ca am fugit iubita mea,
Dar promit ca ma voi intoarce.
Am luat cu mine tristetea ta.
Intelege ca,nu am avut ce face.
Acum trage adanc aer in piept
Si respira primavara
Nu te mai las sa astepti,
Topeste tu zapada de afara.”

Si alergand impreuna cu cu o raza nazdravana de soare am strecurat o picatura de caldura in sufletele oamenilor.l  Miroase a……..sti tu,a primavara.Simti?Miroase a trecut.S-au dezghetat si amintirile.Speranta pluteste in aer.Parfumul iubirii s-a impregnat iar in parul meu.Din copac in copac,anotimpul nou venit  este o soapta fierbinte.Intreaga zi nu e decat aroma unui ceai de fructe.Respira adanc si ia toata primavara in tine.

P.S.Primavara mea incepe cu zambetul tau, care a fost tatuat pe sufletul meu!

holograf-primavara incepe cu tine

Visul unei nopti de iarna….

Si iar a venit zapada.Ninge peste mine,peste noi.Peste toate orele astea care trec asa de greu atunci cand nu…..cand nu esti aici,cand nu existi,cand nu vrei. Eviti sa apari.Chiar nu vrei sa sti cat de mult te pot iubi fara sa-ti dai seama  cum nu te pot iubi?Nu vrei sa fim “noi”?Nu vrei sa ne tinem de mana?Nu vrei sa-ti  soptesc la ureche ca si azi tu esti al meu iar eu sunt a ta si ca maine o vom lua de la capat?Chiar nu te pot intelege.Mi se pare mie sau eviti sa iubesti?

In realitate ma poti ignora,imi poti ignora privirea,dar in vis……in vis esti al meu. Suntem doar noi doi, un singur cearceaf si fulgii de zapada.Impartim un singur gand iar buzele noastre impart un singur sarut.Se  lupa intre ele,vrand fiecare sa obtina mai mult decat cealalta.Iti place cea ce auzi?Atunci voi continua….

Dar spune-mi,cum ne vom descurca cu cearceful?El este unul singur,noi suntem doi.Eu zic ca ar fi ma bine sa renuntam la el.Lasa fulgii sa ne imbrace .Si acum sti ce urmeaza,nu?Eu nu stiu  ,dar ne putem lasa imaginatia sa lucreze in locul nostru.Sa vina ea cu ideei.Insa eu mi-as dori sa ma ti in brate toate noaptea si sa aud la ureche respiratia ta.Sa stau asa in bratele tale,sa ma topesc de iubire.In mainile mele sa-ti lasi chipul ca sa-i fac cunostiinta cu al meu.Apoi,sa-mi prinzi mana in mana ta.Si celalta mana sa stea pe pieptul tau sa-ti masoare bataile inimii.Sa ne privim toata noapte in ochi pana ce somnul meu o  sa-l adoarma pe al tau.Iar apoi sa ne lasam iubiti  de micii fulgi de zapada.

Asta este visul meu…..visul unei nopti de iarna.

adela popescu-eviti sa iubesti

La intalnire cu linistea….

Suna telefonul.Era un zgomot atat de profund incat,nu doar fruntea schita riduri, dar si mintea.Suna atat  de puternic de parca ar fi vrut sa ma trezeasca din starea de hipnoza in care ma aflam.

Am pus mana pe telefon si atunci am vazut”nr privat”.Am incercat sa raspund dar  teama a pus stapanire pe mine si pe vointa mea.Si atunci cand se intamla acest lucru te intrebi in sinea ta;oare cine este si ce vrea de la mine?Un raspuns mut si o apasare inocenta pe butonul gresit avea sa-mi potoleasca toate aceste intrebari.Da,nu am vrut sa-i raspund si i-am inchis.Am lasat telefonul pe masa si am tratat cu indiferenta tot cea ce s-a intamplat .

Dar ,imediat, a inceput sa sune din nou.Tare,obsesiv,numarand din doi in doi.

Acum,nimic nu avea sa ma impiedice sa pun capat acestui mister,acestei farse.Raspund.O voce  stinsa a inceput dialogul.

“Buna,eu sunt.Iti mai amintesti de mine,de confesorul tau?De singuratatea si refugiul tau?De noi?De cutia cu amintiri pe care o deschideai in fiecare seara,inainte de culcare  si care te tulbura atat de mult?De mangaierea calda?De noptile tarzii cu insomnii si  povestile pe care mi le spuneai?De oaza de lacrimi din mijlocul desertului nostru?De fericirea care venea odata cu mine la brat?Iiti mai aduci aminte cum ne-am despartit?Iti mai aduci aminte de mine,linistea ta?

Acum ca ti-am spus toate astea vreau sa-ti spun si ca m-am intors.Vreau sa te vad.Haide sa ne intalnim acolo unde o faceam de obicei.In locul in care ma gaseai de cate ori aveai nevoie de mine.Trebuie sa inchid.Ne vedem la portile gandului tau.”

Si a inchis.Iar eu am ramas fara de cuvinte,cu o rana adanca in suflet si cu aerul bolnav ce se simtea misunand prin camera.Oare e posibil?Chiar s-a intors?De ce a venit tocmai acum?Si intrebarile nu au incetat sa vina.

Ca sa pun capat acestei situatii si ca sa ies din acest labirint mi-am spus ca trebuie sa o vad din nou,sa merg la intalnire.Desi mi-a facut atat de mult rau atunci cand a plecat fara nici un regret,fara sa priveasca in urma,nu pot sa neg ca de atunci,involuntar am dorit-o din nou langa mine .

Cu inima in buzunar si cu teama care acum a devenit umbra mea ,am plecat.Nu stiam sigur incotro ma indrept,pentru ca atatea ganduri se plimbau prin mintea mea,ca si indragostitii pe bulevard.Mi-am lasat instinctul sa decida pentru mine.Si in final am ajuns intr-un loc in care,parca se intalnea dorul cu imbratisarea,rasaritul cu apusul,visurile  cu realitatea.Acolo ma astepta si ea pe mine,ca de fiecare data.”Vai ce dor mi-a fost  de tine!Da ca ai sti cat mi-ai lipsit.Stiu ca esti suparata pe mine dar lasa-ma sa-ti spun de ce am plecat.Tot pentru tine am facut-  o.  Pentru noi.Intr-o zi am vazut ca sufletul tau cere mai mult  decat ii pot oferi eu.Asa ca m-am hotarat sa plec.Sa cunosc si   alte sufletle,alte locuri,sa fur ce aveau ele mai frmos si sa-ti aduc     tie,sa te bucuri de ele.Intinde mana,vreau sa-ti dau ceva.Nu-ti fie frica.Ia aceasta aripa dintr-un zbor.Ia simbolul fericirii si al linistii.Dai-o sufletului tau.Ma vei putea ierta vreodata pentru ce am facut?Ma va ierta oare El pentru ca am pacatuit?”   Si mie mi-a fost atat de dor de tine.In fiecare secunda,de cand ai plecat, mi-am dorit sa fim iar impreuna.Eu si tu,linistea mea.

natalia merchant-my skin