Buna dimineata,mi-e pofta de un sarut…..

Cred ca nu-i nimic iesit din comun, in a te trezi si a avea pofta de ceva.

Si mie mi-e o pofta de un sarut asa …

Asa cum muntii saruta cerul

Asa cum valurile saruta tarmul

Asa cum tu ma saruti,cand suntem doar noi

the cranberries-kiss me

Advertisements

Stare de neliniste….

Tristetea imi iese prin toti porii.Acum ceva vreme foloseam acest cuvant,fara sa-i stiu adevaratul sens.Tristetea doare ,o stiu,o simt.

Aveam impresia ca tot ce-mi doresc si nu se implineste era un prilej ca eu sa fiu nefericita.Ei bine,mi-am dat seama ca nu tot ceea ce-ti doresti,e ceea ce ai nevoie.Si am mai aflat ca tristetea are o anumita varsta,la fel ca si noi.Cand esti mic,te supara faptul ca nu poti manca bomboane prea multe,pentru ca ai tai nu te lasa.Supararea iti apare mai intai pe frunte,isi croieste drum apoi pe obrajori si ajunge si la buzita de jos,ce se zbate cu atat incapatanare.

Dar cand esti mare ,cand iti poti cumpara tu insuti,boamboanele nu mai sunt asa de bune.Sunt doar o ispita,mai ca ti-e frica sa nu mananci prea multe ca ┬ácine stie ce poti sa patesti.Contau toate astea inainte?Si sti ce e mai rau?Tristetea are acum ca linie de start interiorul fiintei tale.Daca ranile fizice se vindeca mai repede,astea necesita timp.Si cum nu aveam o relatie prea buna cu timpul……….asa apar sechelele.

Toate,dar absolut toate,fericirea,dorintele,sperantele,visele,au varsta.Toate-s frumoase atunci cand sunt mici,cand tu esti un copil si nu trebuie sa le intelegi.Pe masura ce cresti,stai sa le analizezi si incepi sa-ti iesi din minti,,pentru ca si ele au crescut si-ti par diferite.Cel mai rau e ca tu esti dependent de ele.

In copilarie,erau doar o jucarie.Acum jucaria a prins viata si chiar daca tu nu mai esti mic,ea tot vrea sa te insoteasca oriunde,sa fiti nedespartiti,ca in trecut.Dar nu se mai poate.Se schimba tot,mult prea repede,mult prea nedrept.Si noi?Noi ramanem niste oameni limitati,dependenti de “gustul dulce”(care de multe ori este mai amar decat iti poti inchipuii)al vietii.Suntem sclavi,ce muncesc pentru efemiritate.Ne temem de orice,dar nu ezitam sa cerem mai mult?Mai mult de la cine?

Cum spuneam,am facut cunostiinta cu adevarata tristete.E urata,e asa cum am auzit eu ca ea.Dar e folositoare.La ce?Eu sunt cel mai bun exemplu.Am atatea tristete in mine,incat vreau sa o impart si cu ceilalti,dar sub o forma frumoasa.Sa zicem ca ,dupa ce a ajuns aici,a suferit o operatie estetica si se prezinta acum in fata voastra,cu alta fata.Mai exact,sub forma unei plangeri,adresata vietii,ce in mod ilegal a patruns in cuibusorul meu si mi-a furat fericirea.O vreau inapoi ,dar nu numai pentru mine.Eu voi lua doar o doza ,o voi inmultii in “laboratorul meu” si o voi impartii. Fericirea se poate multiplica .Daruind,inima ta e mai buna,mai calda,mai mare.Si rasplata,rasplata ta e multumirea celorlalti.E atat de frumos sa pui capul pe perna,inainte sa dormi si sa realizezi ca azi cineva a zambit din cauza ta,a faptei tale.

Ca o concluzie,tristetea mea,poate fii fericirea altcuiva.Cine sunt eu sa i-o interzic?.O las sa o savureze si o astept si pe la mine.